NATO va accelera procedurile de mobilizare a trupelor: “Va fi cel mai amplu plan de apărare colectivă de după sfârşitul Războiului Rece

Alianţa Nord-Atlantică intenţionează să accelereze procesul decizional privind mobilizarea efectivelor militare, în cadrul planului de reacţie faţă de ameninţări precum cele reprezentate de Rusia şi de reţeaua teroristă Stat Islamic, afirmă secretarul general NATO, Jens Stoltenberg.

“Alianţa Nord-Atlantică este pe cale să implementeze cel mai amplu plan de apărare colectivă de după sfârşitul Războiului Rece”, a declarat Stoltenberg, citat de Wall Street Journal.

Potrivit lui Stoltenberg, NATO încearcă să se asigure că eventualele disensiuni politice nu vor întârzia mobilizarea Forţei de reacţie rapidă. “Nu ne-ar ajuta să avem o forţă disponibilă în 48 de ore dacă ne trebuie 48 de zile pentru a lua decizia de mobilizare”, a precizat secretarul general NATO, oferind ca exemplu intervenţia aeriană în Libia, în 2011, decisă în şapte zile. “Istoria recentă arată că NATO are capacitatea de a lua decizii rapide”, a subliniat el.

“Nu vedem nicio ameninţare imediată asupra vreunui aliat din cadrul NATO, nici măcar asupra ţărilor baltice. În acelaşi timp, observăm că mediul de securitate se schimbă şi vedem o Rusie mai incisivă. De aceea suplimentăm prezenţa militară în Letonia, Lituania şi Estonia”, a spus Stoltenberg, subliniind că Alianţa va apăra orice stat membru în caz de necesitate.